Nu esti buricul pamantului si nu meriti nimic gratuit. Sa incepem cu asta.
Lucrez cu oameni tineri. Sunt toti frumosi. Toti au vise, ambitii, dorinta de a-si sigura cel mai frumos viitor posibil, de a face o schimbare atat in viata lor, cat si in istoria tarii din care vin. Si ii admir pentru asta.
Dar dincolo de oamenii astia frumosi, intalnesc si oameni care au abandonat lupta inca dinainte de a o incepe. Oameni incapabili sa se rupa de ideologia de ” nu se poate” de parca ar trai inca in epoca parintilor care stateau la rand la paine, iar nu in epoca online-ului, in care fiecare are sansa de a exprima exact cine poate sa fie.
M-am saturat de tineri cu aripile frante inca dinainte sa creasca. Si in majoritatea cazurilor nu de conditiile financiare precare – oh, cata determinare exista in aceia – ci de propria lene. Delasare. Sila de toti si toate. Sictirul asta constant si bolnavicios care-i face sa-si dea o importanta pe care nu o merita. Care-i face sa fie siguri de lucruri ca “Romania e de tot rasul” si “Noi n-avem nicio sansa”. dar mai ales, o mai ales atotprezentul “Pentru noi nu face nimeni nimic.”
Noua ce ni se da? Mana intinsa si mintea impaijenita de bautura pentru care au platit parintii, dar fara sa stie. Mana intinsa si gura mare, gata sa debiteze despre starea natiunii lucruri de care n-au habar, inconstienti de faptul ca acei covrigi de un leu de la un colt nu-i vor hrani destul si dupa facultate.
M-am saturat de tineri care n-ar pune osul la treaba, dar stiu exact care sunt hibele societatii. M-am saturat de tinerii care termina facultatea fara sa fi facut deloc voluntariat, fara sa fi fost intr-un singur internship, dar au pretentia sa-si gaseasca un job platit regeste, sa le dea tara de toate, sa-i tina in puf si sa le puna in brate serviciul viselor din 1001 nopti de studentie. Mi-e sila de inconstienta asta colectiva. Pentru ca atunci cand ti-ai trait studentia printre tineri care erau in stare sa nu doarma nopti intregi doar ca sa termine la timp proiectele de voluntariat pe care le aveau si care munceau pe branci fara sa se planga de nimic, nu prea poti sa mai intelegi inertia asta generala. Nu poti sa simpatizezi cu cei care se plang de o sesiune de examene, ca de sfarsitul lumii.
Am scris destule articole motivationale pentru tinerii frumosi in care cred. Acesta este un wake-up-call pentru cei care au pretentia ca altii sa le asigure bunastarea. Acesta este un articol pentru toate tigarile fumate in frustrarea de a trai in Romania. Tigari pentru care au platit parintii. Dar fara sa stie.
Acesta este un articol pentru toti cei fericiti sa pluteasca in vorbele mieroase ale prietenilor, care le spun ca “au potential”, dar nu fac nimic cu resursele acelea. Acesta este un articol pentru cei care au nesimtirea sa se planga de facultatea care o fac, refuzand sa se prezinte la seminarii si vorbind de profesori ca de servitorii lor neplatiti si stupizi.
Dar, mai ales, acesta este un articol pentru cei care au impresia ca in afara toate sperantele lor se vor materializa. Acesta este un articol pentru cei care, fara chiar sa fi incercat sa faca ceva in tara, au pretentia ca Europa sa-i astepte cu bratele deschise si sa-i sarute cald pe frunte. Acesta este un articol pentru cei care asteapta burse nemasurate (stim cu totii ca tinerii romani sunt destepti. N-am vazut insa foarte multi care chiar sa faca minunatii cu toate inteligenta aceea), job-uri in pozitii de top, bani, bani, bani de masa, de casa, de studiu, de mofturi.
Nimeni n-o sa-ti ofere nimic gratuit. Sau chiar mai rau, daca iti va oferi ceva gratuit, va avea grija sa te taxeze mult mai scump dupa aceea. Pentru ca depinde intotdeauna de munca ta. Poate sa te creada tot internetul ca esti frumos, destept, talentat si cu potential. In viata reala, asta nu valoreaza mai nimic. Cand vine vorba de a plati facturile si visele, toata inteligenta ta nu face, vorba aia, nici cat o ceapa degerata, daca nu e completata de munca.
Asa ca daca esti tanar, sanatos, ai doua maini si doua picioare functionale ar fi cazul sa te vindeci de mentalitatea asta bolnava. Nu vezi ca timpul nu mai are rabdare, ca toate se intampla in minutele pe care tu le piezi plangandu-te, innecandu-te in mocirla anturajelor suparate pe viata din instinct? Nu vezi ca toata vorbaria, toate lamentarile, toate poticnirile astea se vor intoarce intr-o zi sa te loveasca fix in fata, in timp ce vei privi de jos la cei care muncesc pentru visele lor?
Noua nu ni se da nimic. Noi luptam pentru drepturile noastre, indiferent de cate piedici ar exista in tara asta. Si nu ne oprim pana reusim.