Cu totii avem momentele noastre gri. In care sa ne trezim inainte de 10 pare o pedeapsa pentru ceva de care sigur nu suntem vinovati si, mai ales, in care inspiratia pentru o zi noua lipseste cu desavarsire. Si apoi, ce existenta e aia fara un minim strop de inspiratie?
Alarma, cafea pe fuga, mecanismul unei noi zile fara entuziasm si fara culoare. Bagaje si trenul prins mereu in ultima clipa: uneori totul pare sa se repete si asta nu e mod de a ne trai vietile.
S-a aratat la inceput agasat de trollerul si rucsacul meu intinse pe doua scaune si in fata lui. Citea ziarul de duminica cu o privire critica si rece. Era trecut de 50 de ani,slab, dar nu uscativ, cu ochi ageri si seriosi si o plasa mare langa el. In regimul domnilor care vor ramane mereu domni statea picior peste picior si cu ziarul larg deschis in fata lui. Incercam sa-i ghicesc profesia si ma enervasem ca imi uitasem cartea ”de tren” acasa, pentru ca literatura abia pe tren apuc sa citesc.
E posibil sa ma fi vazut cam pierduta si in nevoie acuta de asa ceva. Sau e posibil sa fi vrut sa aiba un partener de lectura.
“Domnisoara, poftiti suplimentul asta de lectura. Eu citesc ziarul acum, si ca sa nu va plictisiti…”
Am ramas surprinsa placut si i-am luat suplimentul din mana cu un” Multumesc!” spus sincer. Si n-am regretat o clipa. Exista prejudecata asta, ca orice sintagma care contine cuvantul”cultura” duce in mod sigur la ceva in totalitate plictisitor si imposibil de citit. Nimic mai neadevarat daca ne referim la suplimentul de cultura a Ziarului de Iasi, care e departe de “geniile in turn de fildes” care considera ca a fi scriitor inseamna sa te izolezi si sa-ti spui in oglinda cat de talentat esti si ce inferiori suntem noi, muritorii de rand. Astia de nu intelegem geniul dumnealor.
Supliment alb-negru. Pe prima pagina deschidere cu ecranizari celebre, bune ori nu. O poza din Fight Club si un Brad Pitt in prim-plan, pentru ca pana la urma oricine trebuie sa vanda. Si titluri incitante.
Eu una nu digeram nici ideea unor asemenea suplimente. Pe acesta insa l-am citit din scoarta in scoarta. Un rasfat pentru suflet intr-o zi cu ploaie, in care n-ai chef decat sa-ti hranesti sufletul si, eventual sa uiti ca maine e luni si ca esti in pana de idei. Pentru ca nimic nu-ti condimenteza mai bine mintea decat un comentariu cu fler si savoare. Pentru ca inima are mereu nevoie e o carte buna si nesiropoasa, departe de cliseele traumatizante pentru mintea unei femei tinere. Iar ziarul iti ofera 2-3 pagini dintr-o carte buna si te face sa “ask for more” mai ceva ca dupa o reclama Pepsi. Pentru ca iti hranesti spiritul si mintea incepe sa-si largeasca orizonturile. Si, in final, pentru ca afli ca un artist roman are tupeul sa cante melodiile lui George Enescu in acorduri de jazz.
Eu una m-am hranit intr-o ora cu inspiratie cat pentru o saptamana intreaga. Asta ca persoana care isi trimite constant muza la maraton si nu stie s-o ierte atunci cand nu da randament.
Lumea nu e gri si tu nu esti captivul “mecanismului” de zi cu zi. Sa te salvezi de ignoranta si sa fii fericit depinde doar de tine.