Author: StauPe.Net

Pe fetița rebelă o privesc de la fereastră, cum coboară ritmat spre piațeta centrală. Dacă se nimerește, uneori o surprind întorcându-se de la școală, mergând nepăsător, de fiecare dată cu câte o drăcie dulce de mâncat, cât mai colorată. Părul lung, despletit, pesemne nepieptănat, e scutul ei împotriva ochilor ce o privesc de la ferestre. Precum ai mei. Nici ploaia nu o deranjează, doar pletele i se umezesc, desprinzându-se în șuvițe groase. Pe mine, aceeași ploaie mă ține prizonieră în casă, în dreptul geamului. Și-mi repet în glumă că ploaia asta e udă și rece, în timp…

Read More

Mi-am dat seama că în ultima perioadă mă cam ignorasem pe mine însămi, aşa că am decis să îmi acord mai multă atenţie şi să mă răsfăţ singură, cu mici bucurii. În ultima lună am strâns multe cosmetice noi, pe care nu le-am mai folosit în trecut. Noi descoperiri, unele mi-au intrat rapid la suflet, altele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, iar altele încă sunt în perioada de probă. Anul acesta nu am fost deloc preocupată de fenomenul reducerilor Black Friday, am avut alte probleme pe cap, dar o să încerc să caut…

Read More

^sursă foto: Instagram Letusreadsomebooks După o săptămână nebună de muncă, termene limită, cursuri, agitaţie, oboseală, ne putem relaxa mintea şi trupul în compania unei cărţi bune. În weekend ne permitem să ne detaşăm de stresul cotidian, evadând în paginile frumos scrise ale unui autor de suflet. La mine, weekend-ul se anunţă a fi unul ploios şi monoton, toamna îşi arată faţa mai puţin frumoasă. Aşa că voi profita de confortul şi căldura casei pentru a mă abandona în braţele unei cărţi pe care vreau de ceva vreme să o termin şi am tot amânat acest lucru. Apropo,…

Read More

Astăzi vă anunţ că este activ un cupon de 20% reducere la produsele cosmetice L’Oréal Paris, valabil în magazinul online Aoro – toată gama de produse din ofertă este disponibilă AICI. Codul cuponului : lop20ro Valabil până pe 19 octombrie, la achiziția de produse L’Oréal Paris de peste 62 lei! Voi profita de această promoţie atractivă deoarece sunt cumpărător frecvent al cosmeticelor L’Oréal Paris, plus că preţurile practicate de Aoro sunt considerabil mai mici decât în magazinele fizice, iar coletul îmi ajunge direct la uşă, livrat prin curier rapid, pentru doar. Iată…

Read More